S-a născut la 21 martie 1915, în familia pădurarului Emanoil Beldiman, din cătunul Arhanghel de lângă Râmnicu Vâlcea. După şcoala primară din satul natal, în 1927 tânărul Beldiman se înscrie la Seminarul Teologic „Sfântul Nicolae” din Râmnicu Vâlcea. După absolvire, la 10 august 1936 este hirotonit preot de episcopul Vartolomeu Stănescu al Râmnicului pe seama Mănăstirii Surpatele, din 1 noiembrie fiind salarizat de la bugetul de stat. La 1 februarie 1938 este mutat în Parohia Bujoreni, situată în partea de nord a oraşului Râmnicu Vâlcea, pe drumul ce duce înspre Sibiu. Parohia pe care preotul Gheorghe Beldiman a slujit-o până la sfârşitul vieţii era alcătuită din satele Bujoreni, Olteni, Malul Alb şi Lunca, în 1940 având 354 familii, respectiv 1.424 de suflete. A slujit altarului şi oamenilor, fiind permanent alături de cei păstoriţi, prin operele de binefacere pe care frecvent le-a organizat şi prin chemarea permanentă la potirul împărtăşaniei. În 1940, Parohia Bujoreni era printre cele din Eparhia Olteniei care nu aveau nici un sectant. Totodată, părintele Beldiman a urmat cursurile Facultăţii de Teologie din Bucureşti, unde la 19 decembrie 1941 a obţinut diploma de licenţiat în Teologie. Doi ani mai târziu a urmat cursurile Seminarului pedagogic universitar din Bucureşti. Deşi nu făcuse nici un fel de politică, în circumstanţele alegerilor parlamentare din 1946, părintele Beldiman a acceptat să facă parte din delegaţia permanentă a Partidului Naţional Liberal-Tătărescu, din judeţul Vâlcea. Avea speranţa plecării de la conducerea ţării a comuniştilor, aşa cum majoritatea românilor sperau. La puţin timp, s-a înscris în „Frontul plugarilor”, însă, la fel, fără a duce o activitate militantă. Cu toate acestea, părintele Beldiman a intrat în vizorul organelor de Securitate. În documentele Securităţii figurează cu expresia: „Nu are manifestări ostile făţişe regimului, însă întreţine legături cu elemente reacţionare”. Această opinie a „organelor competente” şi antecedentele politice care figurau în arhivele fostei Siguranţe au constituit motivele ca în noaptea de 15 spre 16 august 1952, celebra noapte „a Adormirii Maicii Domnului”, să fie reţinut şi trimis în „detenţie administrativă”. A primit o „condamnare administrativă” de 60 de luni. Până la 28 septembrie 1952 a fost deţinut în Penitenciarul Piteşti, apoi în ancheta Direcţiei Regionale de Securitate Piteşti. La 14 ianuarie 1953 a fost trimis la canal, la muncă forţată, în colonia de muncă Valea Neagră. Din 15 iulie acelaşi an, părintele Beldiman este la centrul de triere Văcăreşti, unde era un spital-penitenciar. Probabil că avea probleme de sănătate cauzate de regimul de muncă dur de la canal. Totuşi, la 14 august 1953, părintele Gheorghe Beldiman este eliberat, întorcându-se în mijlocul familiei sale.